iulie2020/ANUNȚ referitor la adoptarea unui proiect de hotărâre privind acordarea unor facilități fiscale

ROMÂNIA

JUDEȚUL CLUJ

MUNICIPIUL GHERLA

NR. 9505/03.07.2020

 

 

 

ANUNȚ

referitor la adoptarea unui

proiect de hotărâre privind acordarea unor facilități fiscale

 

 

            Primarul Municipiului Gherla, în temeiul Legii nr. 52/2003 privind transparența decizională în administrația publică și art. 8 din OUG nr. 57/2019 privind Codul Administrativ, aduce la cunoștința publicului elaborarea:

 

 

Referat şi proiect de hotărâre

privind acordarea unor facilități fiscale

 

 

Orice persoană interesată, precum și asociațiile de afaceri și alte asociații legal constituite sunt invitate să depună propuneri, sugestii sau opinii, cu valoare de recomandare, privind proiectul de hotărâre mai sus menționat la registratura Primăriei Municipiului Gherla sau prin poștă, în termen de 30 de zile lucrătoare de la data publicării prezentului anunț, adică 03.07.2020.

Proiectul de HCL însoțit de referatul de specialitate, poate fi studiat pe o perioadă de 30 de zile, la avizierul Primăriei Municipiului Gherla și pe site-ul instituției www.gherla.ro sau poate fi obținut în copie, pe bază de cerere adresată Compartimentului registratură, relații cu publicul și consiliul local, muncă în folosul comunității.

Ședința în cadrul căruia va fi dezbătut proiectul de HCL sus menționat va fi organizată și anunțată în termenele prevăzute de lege.

 

        PRIMAR                                                         SECRETAR GENERAL UAT

-------------------

ROMÂNIA                                                                                            

JUD. CLUJ                                                                                         

PRIMĂRIA MUNICIPIULUI GHERLA                                            

NR 9394 din 02.07.2020

 

R EFERAT

privind acordarea unor facilitati fiscale

           

                Tinând cont că prin instituirea stării de urgenţă au fost luate măsuri care au afectat activitatea întreprinderilor mici şi mijlocii - persoane fizice întreprinzători şi societăţi de dimensiuni reduse, care reprezintă coloana vertebrală nu doar a economiei româneşti, ci şi a pieţei unice europene;

            In condiţiile în care este imperios necesar ca micile afaceri să beneficieze de sprijin suplimentar, de o perioadă de moratoriu (legal), în special în privinţa serviciilor esenţiale care le condiţionează continuarea activităţii, şi întrucât elementele mai sus prezentate constituie situaţii de urgenţă şi extraordinare,

            Avand in vedere prevederile Art V , VI, VIII, XVII din OUG nr. 69/2020

Conform prevederilor art. 129, alin. (1), alin. (2), lit. b), alin. (4), lit. c),  art. 139, alin. (3), lit. c),  art. 196, alin. (1), lit. a) din Ordonanța de Urgență nr. 57 din 3 iulie 2019, privind Codul Administrativ            

                    

PROPUN

            Adoptarea proiectului de Hotarare intocmit conform prezentului referat.

 

 

PRIMAR

-----------------

ROMÂNIA                                                                           

 JUDEȚUL CLUJ                                                                           

MUNICIPIUL GHERLA                                                   

CONSILIUL LOCAL

NR. 9857/78/10.07.2020

 

 

PROIECT

HOTĂRÂREA NR.     DIN

privind acordare  unor facilitati fiscale

 

          Consiliul local al municipiului Gherla întrunit in şedinţă ordinara :

          Luând în dezbatere proiectul de hotărâre privind privind acordarea unor facilitati fiscale proiect initiat de autoritatea executivă ;

          Examinând referatul primarului nr. 9394  din 02.07.2020

           Vazand prevederile Art V , VI, VIII, XVII din OUG nr. 69/2020           .

În temeiul art. 129, alin. (1), alin. (2), lit. b), alin. (4), lit. c),  art. 139, alin. (3), lit. c), , art. 196, alin. (1), lit. a) din Ordonanța de Urgență nr. 57 din 3 iulie 2019, privind Codul Administrativ

         

HOTĂRĂŞTE :

          Art. 1. Se aprobă reducerea impozitului anual pe clădiri cu o cotă de 30 %, pentru clădirile nerezidenţiale, aflate în proprietatea persoanelor fizice sau juridice, folosite pentru activitatea economică proprie a acestora sau date în folosinţă printr-un contract de închiriere, comodat sau prin alt tip de contract pentru desfăşurarea unor activităţi economice către alte persoane fizice sau juridice, după caz, dacă în perioada pentru care s-a instituit starea de urgenţă, ca urmare a efectelor epidemiei coronavirusului SARS-CoV-2, proprietarii sau utilizatorii clădirilor au fost obligaţi, potrivit legii, să îşi întrerupă total activitatea economică sau deţin certificatul pentru situaţii de urgenţă emis de Ministerul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri prin care se certifică întreruperea parţială a activităţii economice.

          Art. 2. Se aprobă scutirea de la plata taxei lunare pe clădiri datorate de către concesionari, locatari, titularii dreptului de administrare sau de folosinţă a unei clădiri proprietatea publică sau privată a statului ori a unităţilor administrativ-teritoriale, după caz, dacă, în perioada pentru care s-a instituit starea de urgenţă ca urmare a efectelor epidemiei coronavirusului SARS-CoV-2, utilizatorii clădirilor au fost obligaţi, potrivit legii, să îşi întrerupă total activitatea economică.

           Art. 3. Se aprobă scutirea pe perioada stării de urgență de la plata taxei pentru utilizarea temporară a locurilor publice de către utilizatorii suprafeţelor care au fost obligaţi, potrivit legii, să îşi întrerupă total activitatea economică sau deţin certificatul pentru situaţii de urgenţă emis de ministerul economiei, energiei şi mediului de afaceri prin care se certifică întreruperea parţială a activităţii economice.

          Art. 4. (1) Se aprobă anularea accesoriilor obligațiilor bugetare restante la data de 31.03.2020 în condițiile achitării tuturor obligațiilor bugetare principale restante, inclusiv pentru anul în curs, până la data de 30.09.2020.

           (2) Procedura de anulare a accesoriilor prevăzută la alin. (1), face obiectul anexei la prezenta hotărâre.

 

          ART. 5. Cu ducerea la îndeplinire a prezentei Hotărâri se incredinţează directiile de specialitate din cadrul Municipiului Gherla.

 

 

INITIATOR

PRIMAR

 

 

                                                          AVIZEAZA

                                                                               SECRETAR GENERAL

 

Vezi anexa scutiri 2020

 



Înapoi la dezbateri publice

Arhiva dezbateri publice

Înapoi