ROMÂNIA                                                                                                        VIZAT

JUDEȚUL CLUJ                                                                                            PRIMAR

PRIMĂRIA MUNICIPIULUI GHERLA                                        NESELEAN IOAN

NR. 2012 DIN 27.02.2017

 

REFERAT

Privind aprobarea studiului de fezabilitate și a indicatorilor tehnico - economici pentru obiectivul de investiții pentru înlocuire iluminat existent cu un iluminat economic, prin utilizarea unor aparate cu eficiență energetică ridicată și extinderea iluminatului public în Municipiul Gherla

 

     Prin lista de investiții Anexă la Bugetul Local al Municipiului Gherla aprobat pe anul 2016, la cap. 70.02 dezvoltare publică locuințe s-au cuprins resursele financiare în vederea întocmirii studiului de fezabilitate pentru obiectivul mai sus menționat.

    Urmare acesteia autoritatea executivă după parcurgerea procedurilor prevăzute de legislația în domeniu a contractat lucrarea de proiectare SF, sens în care s-a întocmit, finalizat și predat documentația precizată mai înainte.

     Obiectivul fundamental al prezentului studiu este analiza-situației actuale pentru a stabili etapele de implementare a strategiei de eficientizare și modernizarea a întregului sistem de iluminat public.

      Sistemul de iluminat public include: iluminatul stradal rutier și stradal pietonal, iluminatul ornamental  (parcuri, zone pietonale ) iluminatul arhitectural și iluminatul festiv.

      În urma analizei pe teren a sistemului de iluminat, s-a realizat o bază de date care conține informații despre fiecare punct luminos.

      Lungimea rețelei a sistemului de iluminat după cum rezultă din auditul efectuat este de 63,9 km din care 45,15 km aeriană clasică (LEA), 11,2 km aeriană torsadată TYR și 7,6 km subterană (LES). Totalul stâlpilor este de 1.644 buc pe care sunt montate 1.696 corpuri de iluminat. Din totalul stâlpilor existenți sunt echipați cu aparate de iluminat 1.512 buc.

      În situația  existentă există – 3 variante de soluții propuse pentru sistemul de iluminat din Gherla:

  1. Reabilitarea, modernizarea și eficientizarea iluminatului folosind infrastructura (stâlpi, rețea , etc) existentă .
  2. Reabilitarea , modernizarea si eficientizarea iluminatului folosind infrastructura existentă, extinderea rețelei în zonele unde se necesită și iluminatul trecerilor de pietoni.
  3. Reabilitarea, modernizarea și eficientizarea iluminatului folosind infrastructura existentă, implementarea unui sistem de telegestiune, iluminatul trecerilor de pietoni și extinderea rețelei în zonele unde se necesită, incluzând reproiectarea întregului sistem de iluminat în Parcul Central.

Din aceste variante se propune a treia care se identifică cu Planurile de iluminat urbane sub denumirea de MASTERPLAN.

În urma analizei diferitelor tipuri de aparate și surse soluția care ar produce cea mai mare reducere rămâne de departe, schimbarea aparatelor existente  cu cele bazate pe tehnologia LED.

Pentru a putea implementa sistemul de telegestiune este necesar ca toate aparatele să fie echipate cu balasturi electronice.

Extinderea rețelei de iluminat se va face în  locurile unde lipsa ei provoacă probleme de necesitate și în zonele în care se realizează extinderi ale zonei locuite sau ale străzilor. Lungimea totală LES va fi de 16,44 km din care 9,160 km stradal și 7,280 km ornamental.

Față de acestea propunem analizarea documentației în vederea luării unor hotărâri referitoare la aprobarea studiului de fezabilitate și a indicatorilor tehnico – economici pentru obiectivul de investiții pentru înlocuire iluminat existent cu un iluminat economic, prin utilizarea unor aparate cu eficiență energetică ridicată și extinderea iluminatului public în Municipiul Gherla.

   

                                                                                                            ÎNTOCMIT

ING: MORAR VASILE

---------------

ROMÂNIA

JUDEȚUL CLUJ

PRIMĂRIA MUNICIPIULUI GHERLA

 

PROIECT DE HOTĂRÂRE NR _______/2017

Privind aprobarea studiului de fezabilitate și a indicatorilor tehnico - economici pentru obiectivul de investiții pentru înlocuire iluminat existent cu un iluminat economic, prin utilizarea unor aparate cu eficiență energetică ridicată și extinderea iluminatului public în Municipiul Gherla

 

 

    Consiliul Local al Municipiului Gherla, întrunit în ședință publică ordinară de lucru

     Luând în dezbatere proiectul de hotărâre privind aprobarea studiului de fezabilitate și a indicatorilor tehnico - economici pentru obiectivul de investiții pentru înlocuire iluminat existent cu un iluminat economic, prin utilizarea unor aparate cu eficiență energetică ridicată și extinderea iluminatului public în Municipiul Gherla.

 

  Examinând referatul de specialitate nr. 2012 din 27.02.2017 întocmit de Direcția de Urbanism și Amenajarea Teritoriului.

   Văzând avizele favorabile ale comisiilor de specialitate ale Consiliului Local;

   

   În temeiul dispozițiilor art. 36 alin. 4 lit. d si e, alin 6 lit. a, punctul 13 si art. 45, alin 2, lit. e din Legea nr. 215/2001 a Administrației Publice Locale republicată, cu modificările și completările ulterioare;

 

HOTĂRĂȘTE

 

  Art. 1 Se aprobă studiul de fezabilitate și indicatori tehnico - economici pentru obiectivul de investiții pentru înlocuire iluminat existent cu un iluminat economic, prin utilizarea unor aparate cu eficiență energetică ridicată și extinderea iluminatului public în Municipiul Gherla, indicatorii tehnico – economici prezentați în anexă  fac parte integrantă din prezenta hotărâre.

 

Art. 2 Cu ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri, se încredințează Autoritatea Executivă prin Direcția de Urbanism și Amenajarea Teritoriului.

 

                                                                   

PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ

Băgăcean Vasile

 

 

 

Nr. consilieri                   19                                                     CONTRASEMNEAZĂ

Prezenţi                                                                                  SECRETAR

Nr. voturi  ”pentru”                                                                          ROTAR  MIHAI

 

--------------

 

ANEXĂ

HOTĂRÂREA NR. ______/_______2017

privind aprobarea studiului de fezabilitate și a indicatorilor tehnico - economici pentru obiectul de investiții pentru înlocuire iluminat existent cu un iluminat economic, prin utilizarea unor aparate cu eficiență energetică ridicată și extinderea iluminatului public în Municipiul Gherla

 

Valoarea totală a investiției:                                         mii lei                                      mii Euro

Fără TVA                                                                     16.645.931                              3.671.600

Din care C+M (fără TVA)                                            13.337.550                              2.941.870

(În prețuri la data de 02.02.2017

1 euro = 4,5337 lei)

           

Evaluarea  investiției (INV/C+M                                  mii lei/ mii lei                       mii Euro/ mii Euro

fără TVA)                           

                      

                                   Anul I:                                             7.398.192/5.927.800            1.631.822/1.307.498

                                   

                                   Anul II:                                            9.247.739/7.409.750            2.039.778/1.634.372

 

Durata de realizare a investiției:                                               18  luni

Capacități totale de lucrări:       

 

  Demontarea aparate de iluminat și brațe de prindere existente                                  1.578 buc       

  Montare brațe de prindere                                                                                           1.835 buc

  Montare aparate de iluminat                                                                                        2.371 buc

  Montare conductor pentru branșament                                                                        7.488 ml

  Montare cleme de derivație cu dinți pentru branșament                                              5.616 buc

Săpătură mecanică pentru fundații                                                                                 940,16 mc

Turnare fundații din beton                                                                                              823,2 mc

Executare priză de pământ                                                                                              789 buc

Montare cablu electric rețea LES                                                                                    22,43 km

Montare stâlpi metalici iluminat                                                                                     789 buc

Montare cutii de siguranță stâlpi                                                                                     789 buc

Punct de aprindere iluminat public – sistem de telegestiune                                           17 buc

 

 

Înapoi la proiecte