Proiect de hotarare supus dezbaterii publice - PUD Baba Viorel

APROBAT

PRIMAR,

MARIUS CĂLIN SABO

 

ANUNŢ IMPORTANT

Potrivit Regulamentului local referitor la implicarea publicului în elaborarea sau revizuirea planurilor de urbanism şi amenajare a teritoriului, aprobat prin H.C.L. nr. 24/31.03.2011, Primăria Municipiului Gherla aduce la cunoştinţă publică că BABA VIOREL și soția BABA SIMONA, domiciliați în Gherla, Str. George Enescu, nr. 12, intenţionează să elaboreze un „Plan de Urbanism de Detaliu” pentru acest imobil, în scopul “Construire casă familială P+M”, altundeva față de aliniamentul stradal, adică la o distanță de 1 m față de limita de proprietate de la N-V, și retrasă la aprox. 14 m faţă de Str. George Enescu.

Construcţia (casa) va avea regim de înălţime P+M şi o suprafaţă construită de aprox. 80 mp.

Solicităm publicului interesat ca până la data de 25.03.2016, să trimită în scris observaţiile sau sugestiile privind intenţia şi propunerile documentaţiei de urbanism „Plan de Urbanism de Detaliu” referitor la “Construire casă familială P+M”, pe str. George Enescu, nr. 12, iniţiată de BABA VIOREL și soția BABA SIMONA.

Observaţiile sau sugestiile, în scris, se vor depune la sediul Primăriei Municipiului Gherla, cam. 28, Secretariat.

 

Data 09.03.2016

Vezi dezbaterea in format PDF



Înapoi la dezbateri publice

Arhiva dezbateri publice